Apariția, în anul 1927, a romanului Ciuleandra, la scurt timp după romanele Ion (1920), Pădurea spânzuraților (1923), Adam și Eva (1925), a însemnat un nou succes în creația lui Liviu Rebreanu, în evoluția și impunerea romanului românesc.
Încă de la apariție, Ciuleandra s-a bucurat de un real succes. A fost tradus în mai multe limbi și a adunat un număr însemnat de cronici. De altfel, și pentru Rebreanu noul său roman a însemnat un moment important. Ciuleandra, spunea autorul, „este pentru mine o operă în care se exprimă și se clarifică o taină sufletească mare, e cazul des repetat al iubirii până la crimă”. Adăugând: „De n-ar avea niciun succes, mi-e dragă Ciuleandra, fiindcă în ea sunt instincte”, romanul propunându-și să deslușească „clipa de nebunie” care l-a condus pe Puiu Faranga la crimă.
Întreaga acțiune este construită în jurul lui Puiu Faranga, eroul romanului, un vlăstar al unei vechi familii aristocratice, care în mod iresponsabil își sugrumă soția, pe frumoasa și enigmatica Mădălina, devenită Madeleine.
Pentru a elucida misterul crimei, romancierul își urmărește eroul în trecutul său, încă din fragedă pruncie, descoperind la acesta comportări ciudate, o anumită cruzime, o plăcere de a vedea sânge, de a urmări cu satisfacție cum se zbat păsările după ce li se tăia capul pentru bucătărie.
Romanul începe cu sugrumarea de către Puiu Faranga a soției sale. Pentru a-l feri de răspunderea penală pentru crimă, bătrânul său tată, fost ministru al justiției, apelează la influențele sale și își internează fiul în sanatoriul de boli mintale, încredințându-l doctorului psihiatru Ursu, care trebuia să dovedească nebunia criminalului. Comportamentul pacientului său, marcat în acest timp de obsesia dansului argeșean „Ciuleandra”, atestă nebunia reală a lui Puiu Faranga. Finalul duce la ceea ce de fapt își propusese Rebreanu în varianta inițială, Nebunul, în care eroul încearcă să devină nebun, în cele din urmă devenind cu adevărat.
Cum spuneam la început, Ciuleandra, noul roman al lui Liviu Rebreanu, a cunoscut mai multe ediții, unele incluse în seria opere, altele separate. Între cele mai recente, amintim ediția realizată de Ion Filipciuc*, cunoscut critic și istoric literar, autorul mai multor contribuții rebreniene (Liviu Rebreanu prin Bucovina, Structură pentadică în «Ciuleandra» lui Liviu Rebreanu, Glasul la țipătul din «Ciuleandra»).
Ideea lui Ion Filipciuc de a alătura la textul romanului câteva dintre cronicile de întâmpinare scrise despre Ciuleandra în anii 1927-1928 este de apreciat. Acestea ne oferă opiniile „la cald” despre noul roman și mai ales părerile criticii, unele lăudabile, altele exprimând îndoieli și mai ales ezitări de a așeza Ciuleandra imediat după romanele Ion și Pădurea spânzuraților. Între semnatari s-au aflat nume cunoscute de critici, precum Perpessicius, Mihai Ralea, Șerban Cioculescu, E. Lovinescu, A. Davidescu, Vasile Gherasim, Izabela Sadoveanu ș.a.
Perpessicius a fost primul care s-a pronunțat asupra romanului și cel care a intuit la modul cel mai real valoarea noului roman al lui Liviu Rebreanu. După o scurtă incursiune în evoluția romanului românesc, criticul formulează o primă concluzie, anume că niciunul dintre scriitorii de până în acel moment ai epocii românești semnalate nu este desăvârșit ca Liviu Rebreanu. Perpessicius este primul care așază
Ciuleandra alături de celelalte romane ale lui Rebreanu, romancierul având preocupări constante de înnoire și de curiozitate psihologică. Subliniază faptul că noul roman abordează un caz de obsesie, o idee fixă, o obsesie devorantă, cea a dansului „Ciuleandra”.
Interesante sunt notele de subsol ale cronicii, în care aduce detalii despre eroina romanului, Mădălina, căreia îi schițează un portret impresionant, iar despre romancier spune: „Am însemnat în timpul lecturii cât de potrivit și-a numit Rebreanu eroina și mă gândeam că niciun alt nume n-ar fi putut exprima tot fondul acela de poezie interastrală pe care-l radiază mica prințesă rustică, răpită din satul de baștină.
Mădălina este o constelație care își scutură polenul de diamante de cum prinde să înnopteze. Pe smalțul de platină al nopții, misterul existenței ei se scrie cu litere de aur”. Pe această Mădălina, numită acum Madeleine, soție înnobilată, Puiu Faranga o omoară tocmai în seara când urmau să participe la un bal la curte. În finalul cronicii, exegetul afirmă despre roman că este „o dramă de complexă umanitate”, pe care Liviu Rebreanu „a dezvăluit-o cu o artă nouă pentru dânsul”.
Opinii asemănătoare vom întâlni și în cronica semnată de Mihai Ralea, care spune că în Ciuleandra, pentru Rebreanu, nu personajele interesează, ci situația lor sufletească. Criticul observă că, de data aceasta, romancierul nu a creat figuri, ci mai ales stări sufletești, a urmărit evoluția și criza unui caz de demență.
În opinia lui Șerban Cioculescu, meritul romanului Ciuleandra este acela de a fi atacat, pentru prima dată la noi, un caz clinic de obsesie în cadrul larg al unui roman.
Sunt surprinzătoare răspunsurile din ancheta publicată de revista „Azi” la întrebarea „Ce rămâne din Rebreanu?”. Un singur răspuns menționează romanul Ciuleandra, Ion și Pădurea spânzuraților ocupând un loc favorabil.
Astăzi, fără nicio ezitare, Ciuleandra se alătură celor două capodopere rebreniene.
La sumarul cronicilor de întâmpinare la apariția romanului Ciuleandra, Ion Filipciuc, realizatorul ediției la care facem referire, a adăugat un lung și interesant text al său, intitulat Glose la țipătul din «Ciuleandra», material care, cu siguranță, va deveni o lucrare de sine stătătoare.
Comentariile lui Ion Filipciuc pe marginea romanului Ciuleandra fac trimiteri la aspecte legate de laboratorul de creație al romanului, la diverse documente, pagini de jurnal, corespondențe, corijări la diverse ediții, date de ordin biografic și bibliografic, toate acestea dând ediției o notă în plus de valoare. Confirmă, în același timp, statornica preocupare a lui Ion Filipciuc pentru contribuțiile la întregirea bibliografiei rebreniene.
*Liviu Rebreanu. Ciuleandra, ediție întocmită de Ion Filipciuc, Editura Charmides, Bistrița, 2019.