Recompunerile lui Proteu: Gheorghe (George) Manolache, tom recent apărut la editura noastră, Actaeon Books, diferă, credem noi, de cele clasic omagiale. Şi acest aspect se datorează nu numai biografiei excepţionale a protagonistului, prof.univ.dr. Gheorghe Manolache, cât şi celor care depun mărturie despre activitatea Domniei-Sale, fie că este vorba de profilul academic, fie de cel liric sau, pur şi simplu, uman. Un rol aparte în reuşita acestui volum revine celor doi editori, Codina Săvulescu şi Ovidiu Marian, coordonaţi discret de fiica magistrului, Viorella Manolache, dar şi soţiei acestuia, Doina, intransigent şi versat Ciclop corector. Gânduri-le către destinatar… relevă specificitatea a-tipică a cărţii: „Deschidem astfel – la aniversare – epistolia pe care penman-ul Gheorghe (George) Manolache o adresează destinatarului privilegiat (așa cum își imagina Eco cititorul-model!), așezată sub primatul unui onomatext care, în sine, lasă să se întrevadă dăltuirile care dau formă și conținut fundamentului construit de Gheorghe (George) Manolache: Proteu [se] re-compune, în spiritul ideii re-puse în mișcare, în re-dozarea aristotelică a trecerii de la potență la act; căci textul „recompune ceea ce mai înainte autorul a deconstruit” (Degradarea lui Proteu, 2004, p. 192). Amprenta este aici una joyceeană, de re-angrenare reflexivă, în sensul metamorfozelor pluriperspectival(/t)e, multiforme, ale cuvântului, ale gândirii și ale interpretării și se re-găsește în structura/unitățile (substanță – energie – gest) voit suple (în justa cântărire, spre exemplu, a extraselor poetice sau a gesturilor apte a fi considerate mostre valorice!) .
În/Sub regula lui doi, volumul își re-compune semnificațiile de trei ori: o dată, prin textele care poartă semnătura/ semnul autorului; a doua oară, prin echivalarea Proteus = Prouti, însoțiți fiind – noi, destinatarii – în trecerea (aniversară a) pragului „Sublimei Porți” (așa cum și-o imaginează/ proiectează Gheorghe (George) Manolache în spațiul existențial: la intrarea și în curtea din Mediaș) și a treia oară, prin aptitudinea de citire a interferențelor luminii care re-franjurează «ineluctabile imagini».
Gheorghe (George) Manolache primește dăruind! Destinatarul este chemat să re-compună profilul modelului-din-model, re-găsindu-se, în fapt, la finalul lecturii, pe sine, în cea mai bună dintre metamorfozele posibile/imaginate!ˮ
Cărţile universitarului, unul dintre cei mai avizaţi teoreticieni ai postmodernismului, aspect vizibil în mai toate studiile, dar cu predilecţie în Regula lui doi (registre duale în developarea postmodernismului românesc) (2004), Degradarea lui Proteu (experiențe postmoderne în proza românească a anilor’80)(2004, ce fructifică teza de doctorat a autorului), acoperă arii variate ale culturii române, fie în ipostază de recuperator, fie ca explorator al unor domenii percepute eronat drept minore sau marginale, pe care reuşeşte însă să le patenteze cu nimb mitteleuropean: Anton Naum. Zborul liber al unei vesele satire (între creștinism țărănesc și clasicism greco-latin) (2004), Literatura de grad secund (2005), Resurecția localismului creator – O experiență spirituală în Mitteleuropa provinciilor literare (2005), Literaturi și culturi locale (2007) și Recuperarea unei sincope culturale. Luceafărul – serie nouă (1934-1939; 1940-1945) (2008).
Capitolul Substanță poetică: George Vrânceanu ne deconspiră un violon d’Ingres al aniversatului, poezia. George Vrânceanu, poet fertil în anii ‘80, în periodice bine cotate, precum „România literară”, „Tribuna” sau „Orizont” face concurenţă loială universitarului, sub pecetea hieratică a livrescului, încărcat de simboluri care comportă o inseminare duală, postmodernă: cunoaşterea textului-mamă, pre-textul şi valorificarea lui sapienţială.
Cel mai prolific segment al volumului este Gestualități aniversare, care pare a reuni o veritabilă
pleiadă universitară. Condica este semnată de nume ce nu mai necesită explicitări, într-o laudatio subtilă, dar penetrantă: Diana Adamek, Dărnicia barocă a lui doi: între decis și decisiv. Prefață, Regula lui Doi; Maria-Ana Tupan, Vita insignis; Doina Florea, Cerul în apă sau despre serenitate;
Antonio Patraș, Roxana Patraș, Bunul simț ca paradox: de la Anton Naum la Gheorghe Manolache; Maria-Lucia Rusu, La ceas aniversar; Iulian Boldea, Rigoarea gândirii critice; Mircea Braga, Imperialul și spiritus loci ca „diversiune” arhetipală; Lucian Chișu, Fănuș Neagu – înainte de debutul editorial; Constantin Cubleșan, Eleganța discursului critic; Ovidiu Dan, La aniversară; Ioan Derșidan, Adevărul și puterea cuvântului;Cătălin Ghiță, Înțelepciunea ca seninătate generoasă; Gheorghe Glodeanu, Gânduri la ceas aniversar; Adrian Petre Popescu, Poetul și criticul Gheorghe Manolache văzut dinspre miazănoapte.; Daniela Sitar-Tăut: La Universitatea Comenius din Bratislava; Ion Vlad, Postfață. Degradarea lui Proteu, Editura Universității „Lucian Blaga”, Sibiu, 2004; Viorella Manolache, Enkidu (discurs despre sinceritate). Tatălui meu, răspuns la poemul Ghilgameș. Notele recognoscibile ale scriiturii lui Gheorghe Manolache sunt, potrivit lui Iulian Boldea: „rigoarea, vocația sintezei, voința exactității, capacitatea circumscrierii detaliului revelator, obiectivarea ca metodă de lucru și ca resursă hermeneutică, dar și deschiderea comprehensivă spre unele modele metodologice actuale (istoria mentalităților, close reading, comparatismul)”.
Rândurile de mai jos redau o experienţă personală, care reflectă un portret academic şi uman al aniversatului…
La Universitatea Comenius din Bratislava
Pe domnul profesor Gheorghe Manolache îl ştiam, anterior toamnei anului 2011, doar prin intermediul mentorului meu de pe atunci, profesorul Gheorghe Glodeanu, care mi-a facilitat cooperarea cu acesta prin intermediul unui grant despre Literaturile locale. Dialogul nostru epistolar, via e-mail, a debutat însă abia după ce-am ajuns lector de limba română la Universitatea Comenius din Bratislava, în 2010. I-am lansat atunci invitaţia de a participa la a II-a ediţie a conferinţei de romanistică „Zilele Studiilor Romanice”, Teorii, modele noi şi aplicarea lor în lingvistica, literatura, translatologia şi didactica ultimilor 20 de ani. Evenimentul a fost de două ori aniversar, deoarece s-a derulat în timpul sărbătoririi a 90 de ani de la înfiinţarea Facultăţii de Filozofie a Universităţii Comenius. Scopul vădit al conferinţei a fost, desigur, continuarea tradiţiei întâlnirilor reciproce dintre cercetătorii și doctoranzii romanişti pe tărâmul celei mai vechi facultăţi de litere din Slovacia. Conferinţa s-a desfăşurat pe cinci secţiuni, în funcţie de limba comunicărilor (spaniolă, franceză, italiană, portugheză şi română) şi, recunosc, la această ediţie, limba română a fost cel mai bine reprezentantă, aspect datorat, în bună parte, domnului profesor Gheorghe
Manolache şi doctoranzilor domniei-sale, pe care i-a însoţit, într-un tren cu vagoane de dormit, tocmai din Sibiu.
Domnişoară Daniela,
Vă mulţumesc pentru această invitaţie şi, fireşte, voi răspunde afirmativ iniţiativei lansate de Dumneavoastră. Voi veni cu o parte dintre doctoranzii mei, actualmente aflaţi la stagii în Franţa, Italia, Austria şi Germania, în jur de 7-10 persoane.
Vă supun atenţiei o formulă de început, prin care să îi recunoaşteti şi să ştiţi că sunt veniţi la și cu
recomandarea mea: Sunt doctorandul domnului prof. univ. dr. G. Manolache…
Dacă toate decurg normal, aş vrea să vin şi eu cu doctoranzii…
Ideea de a invita şi studenţi este foarte bună… mă voi ocupa şi de acest segment. Solidaritatea universitară şi românească va trebui să fie probată şi prin atari formule…
Nu mă aşteptam, sincer, în momentul în care mi-a fost declinată invitaţia, ca ea să se materializeze atât de consistent: îndrumătorul în persoană, şase doctoranzi şi o cercetătoare la Institutul de Ştiinte Politice şi Relaţii Internaţionale de la Academia Română, Viorella Manolache, fiinţă cu alură adolescentină, care ştie prea multe şi face prea multe în raport cu vârsta, pe care am îndrăgit-o imediat, lucru ce se întâmplă rar scorpionului din mine.
Tolba invitaţilor mei, la descinderea la facultatea de pe malul Dunării, n-a fost deloc goală: cărţi personale în limba română şi publicaţii pentru studenţii secţiei de românistică. Mi-a atras atenţia aerul, cumva boem şi decupat din alt ev, al profesorului. Eleganţa verbală era dublată de o conduită de Perfect Gentlemen, cu ochi grozav de vii, sacou aruncat dandyst-şăgalnic pe umeri şi un timbru protector ce inducea anturajului siguranţă. În prima parte a zilei de 23 septembrie 2011 a prezentat o comunicare despre Experienţe şi experimente în literatura română contemporană. Persuasiv. Documentat. Charismatic.
În cea de-a doua zi a coordonat secţiunea de literatură a conferinţei. Mi-a lăsat impresia unui pater familias sau pater universalis. Era un spectacol să-l urmăreşti cum îşi… urmăreşte învăţăceii: cu mândrie, dar şi cu fermitate, un protectorat fin, dublat de rigoare academică. Parcă ni-i arăta cu degetul: „uitaţi-i, sunt ai mei şi sunt buni. Eu i-am crescut”. Când a venit rândul Viorellei să ne prezinte lucrarea, mulţumirea tatălui emana, cu discreţie, prin toţi porii, iar ochii lui ne luau ca martori că vedem ceea ce părintele vede: un profesor Manolache feminin, gata să-şi întreacă maestrul.
Prânzul dintre secţiuni ne-a înfăţişat un interlocutor convivial, care ştie să întreţină relaţii, să realizeze conexiuni între Sibiul cel universitar şi capitala danubiană. Arhitectură, cutume, istorii, oameni, fapte, întâmplări se roteau într-o conversaţie ce vădea, indiferent de segmentul cultural abordat, erudiţia.
Sâmbăta am făcut un tur al Bratislavei, acompaniaţi de şefa departamentului de limbi romanice, Jana Páleníková, şi de caniche-ul meu cel răsfăţat, Deea. Ne-am descoperit atunci pasiunea comună pentru câini. Profesorul cel serios se metamorfoza subit într-un copil supus capriciilor şi adorării propriului Husky, stăpânul en titre al casei.
Editarea volumului Zilele studiilor romanice. Teorii, modele noi şi aplicarea lor în lingvistica, literatura, translatologia şi didactica ultimilor 20 de ani mi-a pus greu la încercare răbdarea şi politeţea. Corectarea lucrărilor trimise de românişti, de nonnativi înseamnă, de multe ori, re-scrierea acestora. Singurele texte redactate conform normelor explicit solicitate au fost ale sibienilor, bine păstoriţi de magistrul lor. Şi în discurs, şi în comasarea fluentă, ştiinţifică, a informaţiilor.
Un an mai târziu dl. profesor mi-a acceptat, la secţia de teatru a Universităţii din Sibiu, o foarte nărăvaşă şi inteligentă studentă, Romana Rydzà, absolventă de cinematografie, ca bursieră în cadrul Programului de Cooperare între Ministerul Educaţiei din Slovacia şi Ministerul Educaţiei şi Cercetării din România. Fata s-a întors profund impresionată de universitatea de aici şi de tutorele ei.
Aşa mi s-a întipărit în minte domnul profesor G. Manolache. Magister, camarad, părinte. Elegant, doct, parolist, OM. Jovial, connaisseur, bun organizator, diplomat, iubitor de patrupede. Pater familias… Pater universalis…
Ce-aş putea să-i doresc unui om ce pare curtat de graţii în toate cele, decât un La mulţi ani, Domnule Profesor, cu spor în toate!