Reprezintă, indiscutabil, un eveniment editorial și unul de maximă importanță pentru literatura română contemporană recenta carte de critică literară, Linia de contur, a lui Daniel Cristea-Enache, ieșită de sub tipar la Editura Spandugino din București, spre sfârșitul anului 2019, într-un format de-o eleganță tipografică și estetică impecabilă, un specific, de altfel, şi un standard al editurii, binecunoscute celor care-i preferă cărţile. Daniel Cristea- Enache, conferențiar la Facultatea de Litere a Universității din București, personalitate binecunoscută, este o autoritate critică redutabilă, o prezență și o conștiință în relație cu fenomenul literar contemporan, comentat sistematic în paginile „României literare”. De peste douăzeci de ani, criticul recenzează, cu o consecvență meritorie, cărțile tipărite de generații diferite de scriitori.
Tomul, ce trece bine de șapte sute de pagini, este alcătuit din cronicile de carte publicate, vreme de un deceniu și jumătate, în mai multe reviste literare de notorietate: „România literară”, „Cultura”, „Observator Cultural”, „Bucureștiul Cultural”, „Adevărul literar și artistic”, „Viața Românească”, „Idei în Dialog” ș.a. Martor și comentator neobosit, criticul s-a făurit pe sine în această permanentă confruntare cu fenomenul literar contemporan și cu realitatea de dincolo sau de dedesubtul lumii din cărți. Exercițiul lecturii, perseverența documentării și consecvența unei anumite linii critice îl impun pe autorul Liniei de contur ca pe un critic de forță, „de cursă lungă”, și autoritate de primă mână în domeniu la ora actuală. Continuând șirul altora anterioare – Concert de deschidere, București Far West, Secvențe de literatură română, Convorbiri Daniel Cristea-Enache ‒ Octavian Paler, Cartea ca destin, Daniel Cristea-Enache în dialog cu Dan C. Mihăilescu, Convorbiri cu Nicolae Manolescu, Daniel Cristea-Enache – cartea de față îi confirmă cu prisosință calitățile.
Imaginea cărții este, ea însăși, grăitoare. Cum lucrurile care ne cuceresc ne ating mai întâi prin imaginea lor, la o primă, fugară privire, Linia de contur a literaturii actuale impresionează prin masivitate, prin designul și cromatica copertei, prin estetica și eleganța paginii tipărite. Privind-o din interior, într-o lectură negrăbită, cartea copleșește prin complexitatea și densitatea substanței recenzate, prin viziunea abordării și prin spiritul analitic ce acompaniază neîncetat și optim privirea criticului. Cele 737 de pagini includ 120 de texte critice focalizate pe creațiile a nu mai puțin de 91 de autori contemporani, ceea ce reprezintă o veritabilă și masivă secvență de istorie literară. Din mai multe puncte de vedere – al epocii literare vizate, al cantității creațiilor recenzate și al unghiului abordării – Linia de contur se poate integra fericit în seria cărților de referință, istorii literare, dicționare de scriitori, studii critice de anvergură, dedicate unor genuri, epoci, curente sau grupări literare, ce structurează fenomenul literar cronologizându-l și taxându-l pe categorii, după criterii diverse.
Linia de contur nu exclude criteriul cronologic, așa cum s-ar părea. Subiacent creațiilor și autorilor recenzați, timpul reverberează permanent în ansamblul cărții și în comentariile critice, la două niveluri. Primul nivel cronologic este timpul scrierii, al editării și reeditării cărților, indiciu al frecvenței pe etape a tipurilor de cărți și al exprimării mai intense sau mai rezervate a scriitorilor în lungul deceniilor. Traseul Liniei de contur începe cu disidenții și proscrișii și se încheie cu douămiiștii, iar această succesiune este temporală. Cel de-al doilea nivel cronologic este o amprentă de profunzime, imanentă literaturii, ce ține de modul cum sunt infiltrate în creații elemente de context istoric și social: viziunea autorilor, temele și tehnicile epicului, tipologia protagoniștilor, de neevitat în orice anecdotică literară și în orice abordare critică.
Titlul Linia de contur indică anvergura privirii auctoriale asupra literaturii epice din peste o jumătate de veac și intenția de-a cuprinde într-un design, într-o sintagmă simplisimă sau într-un un cuvânt totalizator, esența ce o distinge și o identifică. Dincolo de expresie, Linia de contur relevă privirea unui autor ce, dintr-o mișcare sigură, trasează designul sinusoidal al prozei românești dintr-o epocă atât de distinctă și în plan istoric, și în cel literar. Conturul trasat de critic este al genului cel mai intens complicat de autori în neo- și în postmodernism – epicul, mixat cu memorialistica, jurnalul, genul epistolar și cu eseistica, nu tocmai simplu de analizat și de evaluat critic.
Epoca literară delimitată în Linia de contur? Este evident și masiv, contemporaneitatea cu reper axial în anii 2000, bornă de interferență a mileniilor, a epocilor și orientărilor multiple, inclusiv în literatură. Substanța pe care crește și se conturează cartea de critică literară este proza în diversitatea formulelor ei, cu surse în realitatea românească recentă și actuală. Textele critice parcurg peste o jumătate de secol de literatură epică ce-și subîntinde problematica dincolo de 2000, până în anii ’50, ancorând în fenomenalitatea social-istorică tipică perioadei comuniste, iar o parte din creații, în perioada postcomunistă de după ’90-2000. Problematicile celor mai multe cărți comentate au puncte de plecare, de perpetuă reîntoarcere sau de iradiere concentrică, spre fapte, momente, destine și „intemperii” sociale dramatice și cumva atipice, petrecute în acele decenii febrile. Linia de contur închide-n designul ei tensiunea unei literaturi iscate din sinuozitățile unei epoci, percepute în tonalități și în formule epice multiple, de generații diferite de scriitori. Este prima carte de critică literară din prezent și, de departe, cea mai cuprinzătoare, ce panoramează epicul unei epoci prin cărți, profiluri de scriitori și analize de detaliu, focalizate pe ce au produs în plan literar cei mai tumultuoși și mai devastatori 60-70 de ani din istoria românească a ultimului secol.
Ochiul critic străbate straturile substanței epice până la fenomenalitatea socială, psihologică și umană care a inspirat cărțile, încât comentariile ating inevitabil aspecte de sociologie, psihologie, de etică și de artă a construcției epicului, ca, de pildă, în comentariile la Paul Goma, Lena Constante, D.R. Popescu, Gh. Crăciun, Filip Florian sau la alți autori. Elemente specifice contemporaneității, deceniilor comuniste și actualității postcomuniste, urcă din magma epică în textele critice, sunt privite cu ochi expert, comparate, cântărite și evaluate pertinent, cu toată varietatea de tehnici narative, de perspective epice și de roluri de protagoniști ce le scot la suprafață. Cum? Intertextualizând stiluri și limbaje, interferând o diversitate de specii, ce se combină, se dislocă unele pe altele sau glisează unele în altele sub privirea criticului. Arhitectura textului, postura auctorială de martor, actor sau narator, privirea omni- sau uniscientă în real, tipurile de protagoniști în ipostaze degradate sau eroice ale omenescului, scene colective, evenimente, atitudini și registre ale vorbirii, observate în diversitatea lor, fac deliciul și frumusețea scânteietoare ale comentariilor critice din Linia de contur și, evident, informarea și delectarea cititorului. Nimic din strategiile și tehnicile moderne ale epicului, din trucurile scriitoricești, oportune sau ba, nu scapă ochiului critic.
•Panorama prozei contemporane
‒ autori, cărți, formule epice
Autorii recenzați sunt prozatori din generații diferite, de toate vârstele și tipurile, unii deja afirmați, alții la început de drum, unii de notorietate, alții necunoscuți, romancieri, eseiști, memorialiști, filosofi, jurnaliști, diplomați de carieră, celebrități sau unii abia intrați în câmpul literaturii. Această galerie de aproape o sută de autori face din carte o veritabilă panoramă. Nume importante din generația șaizeciștilor ‒ Augustin Buzura, Nora Iuga, Livius Ciocârlie, D. R. Popescu, George Bălăiță, Dumitru Popescu, Octavian Paler, Ion Vianu și alții, se regăsesc alături de optzeciștii Mircea Cărtărescu, Gheorghe Crăciun, Răzvan Petrescu, Ștefan Agopian, Bedros Horasangian, Ioan Groșan, Radu Țuculescu, Gabriel Chifu și de douămiiști ca: Filip Florian, Daniela Zeca, Dan Stanca, Aura Christi, Petre Barbu etc. Și nu doar generații recente de literați se regăsesc în Linia de contur, ci și scriitori ce debutau în anii ’50, iar în decenile 6-7 își editau cărțile: Petru Dumitriu, Nicolae Țic, Radu Cosașu, Ion Druță, Antoaneta Ralian, Dumitru Popescu, cei născuți în deceniul trei și apoi înregimentați. Proza lor ține de noul realism, dar mai târziu, când, din interior, iau act de excesele regimului, unii se dedică studiilor monografice și critice sau traducerilor din literatura universală. Acestei generații i-ar aparține Ion Caraion, exclus însă de cazul său atât de special, precum și singularul și singuraticul Adrian Marino, neconectat ideologic regimului. Critici și istorici literari ca Nicolae Manolescu, Alex Ștefănescu, Eugen Negrici, Irina Petraș, Gabriel Dimisianu, cu jurnalele, amintirile și destinele lor, sau reputați filosofi și eseiști ca
Andrei Pleșu, Gabriel Liiceanu, Livius Ciocârlie, restilizându-și mereu sinele și scrisul, „într-o continuă decantare interioară”, spune criticul, alături de diplomați cu jurnale de călătorii sau eseistică și proză – Virgil Nemoianu, Daniel Zamfir, Gabriel Gafița ‒ completează linia literară a contemporaneității din unghi estetic și analitic, îi dau anvergură, dinamism și relevanță intelectuală. Scriitori din exil, de generație șaizecistă, sunt puncte marcante în Linia de contur: Leonard Oprea și Norman Manea, stabiliți în America, Virgil Duda, la Tel Aviv, cu romanele lor alegorice și eseistice țintind tot realitatea românească din care ei s-au extras, oniristul și romancierul postmodernist Dumitru Țepeneag, stabilit la Paris și analizând în jurnalul său, Un român la Paris, tarele societății românești, pentru a o trezi „din somnul cel de moarte”. „Amplul și substanțialul jurnal” al lui Țepeneag ar fi obligatoriu de citit pentru toate generațiile de cititori români care au traversat comunismul, susține criticul (p.271). În acestă serie intră și Paul Diaconescu, stabilit în Suedia, cu proza Ambasadorul, „istoria clasică a psihozei unui torționar” (p.188) și cu Jurnalul unui Pierde-Țară, „un inventar nostalgic al experiențelor sale de viață” (p.193) din România. Oricine, interesat de literatura contemporană, student, cercetător, critic ori simplu cititor, găsește în Linia de contur un tablou cvasicomplet al literaturii contemporane și un model de abordare ciritică.
Cărțile comentate, diverse, pe cât generațiile și tipurile de autori, infirmă ideea că literatura acestor decenii ar fi cumva precară sau deficitară într-un gen sau altul. Ele sunt: romane, nuvele, memorii, scrisori, interviuri, eseuri și notații diaristice, interferând și contopind frecvent în chiar structura aceleiași cărți romanescul, autobiograficul, genul epistolar, confesiunea, interviul, eseul, literatura reflexivă. Căci epicul de la interferența mileniilor poartă amprenta aceluiași amestec pe care-l relevă socialul ce produce substanța literaturii. Criticul face față cu brio acestei avalanșe eterogene a epicului, diversității nu puțin derutante a autorilor dificil de înseriat în clase, categorii, tipologii. Panorama prozei include: romane valoroase semnate de autori din toate generațiile: de la
Augustin Buzura, Ion Vianu, Varujan Vosganian la Radu Mareș, Gh. Crăciun, G. Chifu, Leonard Oprea, de la M. Cărtărescu, Dan Stanca, Răzvan Petrescu până la Filip Florian, Ruxandra Cesereanu, proză scurtă de Răsvan Popescu, Petre Barbu, Dumtru Crudu etc. Cărți de convorbiri și dialoguri scânteietoare, instituind un nou gen, etalează personalități fulminante – Nina Casian – Carmen Firan; Mircea Ivănescu – Gabriel Liiceanu; Oana Orlea–Mariana Marin; Tia Șerbănescu ‒ Cristian Pătrășconiu – diferențiind viziuni literare și identități ce dau efecte reflectorizante și captivante pentru cititor. Genul epistolar aduce-n atenție Scrisorile de dragoste ale lui Leonid Dimov, epistolele fără răspuns ale lui Emil Brumaru, din Cerșetorul de cafea, către Lucian Raicu, bântuite de fantaziile poetului înconjurat de „un cearcăn de melancolie”, aflat „în căutarea unui timp pur, poetic”, spune criticul. Genul culminează prin cartea Ecaterinei Bălăcioiu-Lovinescu, Scrisori către Monica (în total 2500!), ce deschide Linia de contur. Volumul editat de Humanitas este un document cutremurător despre abuzurile unei epoci tiranice, distructive de identități și de valori, expunând nu ficțiuni, ci figuri feminine reale, uimitoare și pilduitoare, ce și-au asumat destine eroice și martirice. Jurnale în formule diverse, filosofice, reflexive, alegorice (A. Pleșu, E. Negrici, N. Manolescu, G. Liiceanu, L. Ciorcârlie), jurnalele universului concentraționar (N. Steinhardt, L. Constante, I.D. Sârbu) întregesc panorama prozei conemporane.
Literatura feminină este pregnantă în carte, prin eseistica și prin romanele unor Nora Iuga, Gabriela Adameșteanu, Marta Petreu, Ioana Pârvulescu, Irina Petraș, Ioana Nicolae, până la dramaticul document uman și literar, jurnalul Constanței Buzea, Creștetul Ghețarului. Criticul pariază pe romane cu pro-blematici de actualitate, exotice sau erotice, scrise de Ruxandra Cesereanu, Aura Christi și Daniela Zeca, inspirate din experiențe diverse, autobiografice, reale sau fictive, anticipând unicitatea sau notorietatea autoarelor. Prins într-un „adevărat festin” de „straniul roman erotic” al Aurei Christi, Casa din întuneric (p.660), criticul se arată puțin intimidat, atât de „masiva construcție culturală realizată în câțiva ani” de autoare, cât și de structura combinatorie a romanului. Încântat, în schimb, de Omar cel orb al Danielei Zeca, de strategiile epicului și „de registrele în care lucrează”, ne asigură că romanul „va fi un bestseller”, iar autoarea va deveni „un nume de prim ordin în proza românească” (p.655). În aceeași notă maximizantă, analizând „transformismul și cameleonismul” auctorial, desfășurat „în probe succesive de virtuozitate literară”, în romanul Un singur cer deasupra lor al Ruxandrei Cesereanu, îi certifică valoarea literară și documentară, situându-l „printre cele mai puternice și mai sofisticate romane românești din ultimii ani” (p.646).