NTERVIU CU DR. CRISTINA POPESCU
Victor Marola: Bună ziua, Cristina Popescu. Prezența dumneavoastră în paginile revistei ne onorează.
Cristina Popescu: Eu vă mulțumesc frumos pentru invitație, sunt foarte onorată ca numele meu să apară în paginile revistei „Nord Literar” din Baia Mare, prestigioasă publicație de cultură în România.
V.M.: Când ați decis să urmați o specializare filologică?
C.P.: Nu a existat vreodată un moment în care am decis să parcurg acest drum, ci m-am născut, aș spune, sub semnul literaturii. Am învățat concomitent limbile română și engleză, drept pentru care, de la cea mai fragedă vârstă, îmi amintesc că scriam nuvele, scenarii de film (naive, specifice acelei vârste) și mici eseuri deopotrivă în limba maternă și în limba engleză. Niciodată nu mi-am imaginat că aș putea studia după terminarea liceului altceva decât literatura și limbile străine.
V.M.: Ilustrați, vă rog, câteva etape din parcursul dumneavoastră paideic și câteva momente speciale (concursuri, premii, întâlniri cu oameni de cultură) din ultimii cinci-șase ani!
C.P.: Etapele formării mele s-au desfășurat integral la Facultatea de Litere a Universității
„Babeș-Bolyai” din Cluj, unde am avut șansa unor magiștri de la care am învățat să fac cercetare literară de talie europeană. E vorba de profesorii Sanda Berce (la cursurile căreia am decis că vreau să fiu teoretician literar), Ruxandra Cesereanu (căreia îi datorez înțelegerea poeziei moderne – lucru uriaș pentru un literat! – și începutul activității publicistice, în revista „Steaua”), Corin Braga (care mi-a oferit un model de excelență academică și încurajarea de care am avut nevoie nu de puține ori pe parcursul doctoratului) și Sanda Baciu Tomescu (sub îndrumarea căreia am făcut primii pași în activitatea didactică, atunci când am predat timp de doi ani în cadrul Catedrei de limbi scandinave). În afară de studiile de la Cluj, un moment esențial a fost participarea în 2019 la Conferința Centenar „Iris Murdoch” la Universitatea Oxford, unde am avut șansa să întâlnesc profesori din întreaga lume, cu care m-am împrietenit și cu care corespondez. Aș vrea să-l menționez în special pe Miklós Vető (evreu convertit la creștinism, aidoma lui Steinhardt), plecat dintre noi acum doar câteva zile, un profesor de filosofie erudit, ale cărui încurajare și prietenie a însemnat nespus de mult pentru mine și căruia îi păstrez o amintire pioasă.
V.M.: Unde vă regăsiți sufletește mai mult: în dramaturgie, roman sau poezie?
C.P.: Dacă vorbim de literatura scrisă de mine, indubitabil în roman. Este forma care se potrivește cel mai bine firii mele. Dacă vorbim de literatura pe care o citesc, atunci mă regăsesc în toate. O lume din care ar lipsi vreunul dintre genurile literare ar fi cu siguranță o lume mult mai săracă!
V.M.: Scrierile lui Nicolae Steinhardt au avut ecou în rândul tinerilor din anii studenției dumneavoastră?
C.P.: Da, cu siguranță. Într-un timp, cumpăram copii ale volumului Dăruind vei dobândi și le ofeream prietenilor și colegilor de vârsta mea. Uneori am primit feedback entuziast, alteori nu. Cred că Steinhardt nu ar putea deveni vreodată un trend și nici nu e nevoie, e ceva în scriitura sa care se opune visceral oricărei forme de conformism. Cred că oamenii îl descoperă pe Steinhardt așa cum îl descoperă și pe Dumnezeu – atunci când sunt pregătiți.
V.M.: Ce piese de teatru din opera lui William Shakespeare v-au oferit motive de reflecție asupra condiției umane?
C.P.: Ca să răspund la această întrebare, va fi nevoie să fac o mică incursiune în lingvistică, așa că vă rog să mă răbdați puțin. Nu cred că există vreo piesă de Shakespeare care, odată citită și asumată, să nu te zdruncine temeinic. Problema uriașă este însă cât de mult se pierde în traducere. Până la cursul Shakespeare, ținut de profesorul Adrian Papahagi, nu am știut cât de multe cuvinte ale dramaturgului sunt folosite cu sens argotic. Extrem de multe fragmente din Romeo și Julieta sau din Hamlet înseamnă, de fapt, cu totul altceva – de obicei, chiar pe dos! – decât ce credem noi că înseamnă. Limba engleză este, se știe, o limbă aproape inepuizabilă în ceea ce privește crearea de sensuri, iar Shakespeare a fost un inovator al limbii engleze. A inventat, efectiv, foarte multe cuvinte în această limbă splendidă. Din păcate, limba română nu îi poate cuprinde complexitatea. Iar ca să vă răspund concret la întrebare, Hamlet, Neguțătorul din Veneția și Furtuna sunt cele la care revin cel mai des. Însă, sunt foarte departe de a fi epuizat miracolul Shakespeare și sunt convinsă că nu o voi face vreodată!
V.M.: În registrul culturii contemporane, T. S. Eliot este un nume reprezentativ din literatura de limbă engleză din SUA. Prezentați-l, vă rog, cititorilor revistei în câteva rânduri.
C.P.: Într-adevăr, T.S. Eliot s-a născut în SUA, însă ulterior a devenit cetățean englez și chiar a renunțat la pașaportul american. Acest fapt biografic, laolaltă cu convertirea sa la anglicanism, îl fac pentru mine mai britanic decât mulți autori născuți pe teritoriul Marii Britanii. A scris deopotrivă poezie, teatru și critică literară și este un membru de marcă al fenomenului modernist. Cititorii dumneavoastră ar putea fi interesați de piesa de teatru în versuri intitulată Omor în catedrală, o capodoperă al cărei subiect îl constituie asasinarea episcopului Thomas Beckett în Catedrala din Canterbury, loc care va deveni ulterior un faimos loc de pelerinaj. Acest loc sfânt îl inspiră și pe Geoffrey Chaucer cu ale sale Povești din Canterbury, un fel de echivalent medieval al Hanului Ancuței.
V.M.: Ce autori din literatura hispano-americană vă preocupă îndeosebi?
C.P. : Teza mea de doctorat se concentrează cu precădere asupra literaturii aparținând perioadei Boom din America Latină, adică literatura scrisă în perioada anilor ’60-’70. Lista este foarte lungă, așa că voi enumera doar numele preferaților mei. Firește, Gabriel Garcia Marquez și Mario Vargas Llosa, care sunt citiți, din fericire, în România. Aș mai adăuga numele lui Julio Cortazar și al lui Ernesto Sabato, autori de geniu care la noi sunt citiți puțin și la fel de puțin înțeleși.
V.M.: Ne puteți oferi un mic rezumat al unei scrieri (nuvelă, roman, piesă de teatru) din literatura hispano-americană?
C.P. : Un rezumat al romanului Șotron de Julio Cortazar este imposibil de făcut sau ar pierde din vedere exact esențialul, fiindcă acesta este un roman total, despre care nu se poate vorbi (sau despre care se poate vorbi zile în șir) și care trebuie, întâi de toate, citit și recitit! Pot spune doar atât, că este un roman-cult, care a schimbat fața literaturii hispano-americane și nu numai, a întregii literaturi!
V.M.: Dacă ar fi să plecați pe o insulă îndepărtată sau pe Marte, câte cărți ați lua? Nominalizați trei titluri.
C.P.: Întrebarea e mult mai terifiantă decât cea privind cărțile pe care le-aș lua pe o insulă pustie, fiindcă pe Marte (presupunând că aș pleca singură) aș avea responsabilitatea de a nu lăsa să piară întreaga cultură pământeană. Aș face ca Noe, firește, și aș lua câte un exemplar din fiecare carte care a apărut vreodată! Dar cum nu sunt Noe, ci doar un biet pământean, voi nominaliza cele trei titluri: Marea, Marea de Iris Murdoch, o Antologie de poezie anglo-saxonă din secolul al zecelea și Operele complete ale lui Julio Cortazar.
V.M.: Vă mulțumesc pentru răspunsurile concise și captivante.
(18 ianuarie 2020, Cluj-Napoca)